Compani de iluminat cu LED-uri MIC caută agenți în întreaga lume. Am dori să finalizăm noi proiecte de dezvoltare împreună cu partenerii noștri și să înțelegem diferite nevoi al clienților noștri ca să putem ajunge la crearea valorilor cel mai bune posibile.

Ca să devii agent MIC LED, trebuie să îndeplinești următoarele două condiții:
1.) Trebuie să ai o clientură adecvată, ca să poți să vânzi produsele
2.) Trebuie se fii responsabil

MIC colaborează cu dealeri și agenși ca să extinde canalele companiei, ca clienții să
primească servicii LED de nivelul cel mai bun și cel mai profesional.
Inovația MIC LED ne aduce creștere potențială și prin satisfacerea nevoile clienților crește valorea companiei pe termen lung.
Dintre primele o sută de cele mai significanți distribuitori, trei se apucă și cu distribuția
produselor noastre. Produsele noastre pot fi găsite pe piața din Europa și America; deja am apărut în Franța, Danemarca, Olanda și multe alte țări dezvoltate.
Pâna acum compania noastră a reușit să obține certificatele CE, RoHS, UL, PSE, ETL, dar cu timp primim mai mult și mai mult. Împreună cu certificatele aceștia, mai primim respect de la distribuitorii noștrie pentru producerea și calitatea produselor noștri.

heatflow fűtőfólia globál